O mie de ganduri

Sunt o mie de ganduri ce-mi invadeaza serile.O mie de cuvinte pe care le-as rostii acum, dar imprejurarile nu ma lasa.Sunt o mie de amintiri ce ma fac sa-mi doresc ca timpul sa nu fi trecut, sa se opreasca, sa ne zambeasca asa cum obisnuia ani la rand in zilele de noiembrie. Sunt o mie de sentimente, ce-mi fac sufletul sa tresara zi de zi.
Sunt multe lucruri ce s-au schimbat. Dupa ce le-am trait pe toate partile, am ajuns, din pacate, la partea aceea pe care niciunul dintre noi n-ar fi vrut sa o vada. Partile nevazute, ce stateau si analizau totul din umbra, ce asteptau un moment de slabiciune, sa poata exploda.
Nimeni nu stie ce se intampla. Cum s-a ajuns aici, cum totul s-a transformat brusc, cum tot ce era odata a disparut.
Uneori, stau si privesc oamenii.Ma uit insistent la privirile lor. Fiecare dintre ei pastreaza ceva in suflet, ceva ce privirea nu poate sa ascunda. Se afunda in ganduri in fiecare dimineata. Pornesc la drum. Parca ii vad cum calca apasat pe frunzele ce s-au imprastiat peste tot.
Cu mainile in buzunar, privirea in fata, nu mai privesc nici tot ce ii inconjoara. Parca ii cunosc pe toti.Oamenii ce trec la fel de adanciti in ganduri ca si ei, parca ii cunosc de o viata si ii simt dupa miros, dupa simpla lor prezenta.
Nu pot ascunde asta. Nu pot ascunde sentimentele ce ii apasa zi de zi. Se lasa purtati de ganduri, cauta neincetat lucruri ce ar putea sa-i indeparteze de suferinta. Dar in zadar… se avanta in puhoiul de lumea ce invadeaza strazile in fiecare dimineata, spunandu-si obsesiv ca asta e realitatea, cruda si trista realitate.