Zambim subtil.

Nu trebuie sa ma uit confuza in jur ca sa te gasesc.Stiu ca desi departe de mine, esti aici mereu atunci cand am nevoie. Zambetul tau ma face sa tresar de fiecare data cand te privesc.Te vad de zeci de ori pe zi, ma intorc si te analizez subtil. As putea sta asa o vesnicie.Sa-ti vad privirea, sa-ti aud rasul, sa-ti simt respiratia chiar si de la zeci de metri distanta.
Totul mi se pare ciudat. Cu ceva timp in urma, treceam fara sa te observ.Iti aruncam un “buna”, ce pe atunci nu insemna nimic, si-mi continuam drumul fara sa-mi intorc privirea.
Zambetele de acum, inseamna mult mai mult, ceva ce nu as putea sa explic in momentul de fata. Un lucru ce ma lasa fara respiratie parca, ce-mi face inima sa bata din ce in ce mai tare.Sunt lucruri ce uneori te iau prin surprindere.Ce te poarta lin spre un taram pe care pana acum nu l-ai vizitat, desi ti-ai fii dorit. Nu-ti puteai imagina “cum ar fi fost daca?” , pe atunci era doar o intrebare pe care o repetai obsesiv, doar atat.

O mie de ganduri

Sunt o mie de ganduri ce-mi invadeaza serile.O mie de cuvinte pe care le-as rostii acum, dar imprejurarile nu ma lasa.Sunt o mie de amintiri ce ma fac sa-mi doresc ca timpul sa nu fi trecut, sa se opreasca, sa ne zambeasca asa cum obisnuia ani la rand in zilele de noiembrie. Sunt o mie de sentimente, ce-mi fac sufletul sa tresara zi de zi.
Sunt multe lucruri ce s-au schimbat. Dupa ce le-am trait pe toate partile, am ajuns, din pacate, la partea aceea pe care niciunul dintre noi n-ar fi vrut sa o vada. Partile nevazute, ce stateau si analizau totul din umbra, ce asteptau un moment de slabiciune, sa poata exploda.
Nimeni nu stie ce se intampla. Cum s-a ajuns aici, cum totul s-a transformat brusc, cum tot ce era odata a disparut.
Uneori, stau si privesc oamenii.Ma uit insistent la privirile lor. Fiecare dintre ei pastreaza ceva in suflet, ceva ce privirea nu poate sa ascunda. Se afunda in ganduri in fiecare dimineata. Pornesc la drum. Parca ii vad cum calca apasat pe frunzele ce s-au imprastiat peste tot.
Cu mainile in buzunar, privirea in fata, nu mai privesc nici tot ce ii inconjoara. Parca ii cunosc pe toti.Oamenii ce trec la fel de adanciti in ganduri ca si ei, parca ii cunosc de o viata si ii simt dupa miros, dupa simpla lor prezenta.
Nu pot ascunde asta. Nu pot ascunde sentimentele ce ii apasa zi de zi. Se lasa purtati de ganduri, cauta neincetat lucruri ce ar putea sa-i indeparteze de suferinta. Dar in zadar… se avanta in puhoiul de lumea ce invadeaza strazile in fiecare dimineata, spunandu-si obsesiv ca asta e realitatea, cruda si trista realitate.